Un oficial ungar respinge orice comparație cu România, afirmând că „reformele din Ungaria respectă Constituția”

Un oficial ungar respinge orice comparație cu România, afirmând că reformele din Ungaria respectă Constituția
Publicat: 17/07/2012, 10:48
Actualizat: 17/07/2012, 12:35

Un oficial din cadrul Guvernului ungar a respins orice comparație cu România într-o scrisoare adresată cotidianului Financial Times și publicată în ediția electronică de marți, afirmând că „Reformele din Ungaria respectă Constituția”.

Într-o scrisoare adresată cotidianului după apariția articolului „To Victor the spoils” în 12 iulie, în care se face o comparație între criza constituțională din România și situația din Ungaria, Ferenc Kumin, adjunctul secretarului de stat pentru Comunicare Internațională în Guvernul ungar, susține că de fapt cele două procese „sunt foarte diferite în toate privințele”.

„Este adevărat că (premierul ungar Viktor) Orban a condus o reformă extinsă a instituțiilor publice ale Ungariei de când a preluat funcția. Aceste reforme erau esențiale pentru revitalizarea și reînnoirea Ungariei după ani întregi de derapaje care au sărăcit țara din punct de vedere instituțional și economic”, a afirmat el.

Kumin susține însă că reformele au fost larg susținute în Ungaria și că au respectat normele constituționale. „Acestea au fost adoptate de Parlament în urma unei dezbateri și analize adecvate. Și fiecare instituție principală a țării a jucat rolul ei în amendarea noilor legi dacă a fost necesar. În numeroase rânduri, președintele republicii a trimis legislația înapoi la premier pentru a rectifica dificiențele procedurale. Curtea Constituțională a intervenit pentru a se asigura că reformele și schimbările instituționale respectă normele constituționale ale țării”, a explicat el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...